Patima.ro

Familia este o tema binecunoscuta a artei din toate timpurile.Ea defineşte o societate intr-un anumit stadiu de civi-lizaţie,dar marchează profund destinul fiecărui individ. Literatura urmareste  cu precădere traseul parcurs de om de la familia in care se  naşte pana la familia pe care si-o întemeiază,fixându-si astfel statutul social.Familia reprezintă o reunire a vârstelor dar si  un potetial conflict intre generaţii.Societatea tradiţionala  impune individului,ca o cale de integrare in comunitate,dar si  de împlinire individuala,întemeierea unei familii.Modelul  acesteia este adoptat sau respins in funcţie de propria  experienţa de formare dar si de spiritul epocii.Ca instituţie  familia conferă stabilitate unei societati de aceea este  protejata prin legi scrise si nescrise.Statul isi asuma  responsabilitatea reglării relaţiilor dintre indivizi in  interiorul familiei mai ales in momente cruciale.Biserica  instituţie a statului consfinteste momentele importante pentru  evoluţia unei familii prin botez si cununie,doua dintre cele  şapte Sfinte Taine.

Familia–aceasta forma istorica de comunitate umana are   un nucleu social elementar întemeiat prin casatorie si apoi prin  raporturi strânse de ordin biologic,economic,si nu in ultimul  rând spiritual.Pentru o reuşita totala in clădirea unei familii  este nevoie de inteligenta si de o strădanie continua de a ne  modela pe noi insine printr-un adevărat act de voinţa,de  educaţie si de forta morala.Cu aceste cuvinte,atât bărbatul cat  si femeia,trebuie sa devină in ultima instanţa,creatorii  propriului chip,călăuzitor spre armonie,frumuseţe fizica si  spirituala,sinceritate si mai ales încredere.Căsnicia cea care  creaza familia are la început un dram de necunoscut datorat  deprinderilor bune si rele pe care le au tinerii.Cu puţin efort  ei pot modifica unele deprinderi negative,ori le pot înlătura  sau înlocui atunci când exista hotărâre,iubire adevărata si  dorinţa apriga curata de a crea familia.Numai astfel atât el cat  si ea devin placuti,utili si respectaţi.Familia la primii ei  paşi înseamnă de ambele parţi respect pentru adevăr pentru ca  numai aşa se poate trai si muri liniştit si frumos.Un proverb  spune:„minciuna are picioare scurte”,ea nu poate merge prea  departe,căci va fi prinsa din urma si descoperita de adevăr,spre  ruşinea celui care a făcut abuz de ea.Poetul englez Jhon Dryden  deşi era casatorit de puţin timp se ocupa mai mult de poeziile  si cartile sale decât de tânăra lui soţie.Cam plictisita aceasta  i-a spus intr-o zi:„-As prefera sa fiu o carte,poate aşa mi-ai  acorda mai multa atenţie!

-In cazul acesta draga mea,ar trebui sa fi mai degrabă un  calendar!

-De ce un calendar?

-In fiecare an ai fi astfel noua!”

Femeia este intradevar cea care trebuie sa dea dovada de o mare  arta in păstrarea unei atmosfere proaspete si tinere in  căsnicie.Daca fiecare din cuplu va veni in ajutorul celuilalt in  momentele mai dificile,acestea vor fi depasite cu o mai mare usurinta totul devenind in final la normal.De altfel se spune si  este un adevăr ca numai aceea este dragoste adevărata in care  iubeşti partenerul cu defectele lui cu tot.Nimeni nu este  perfect iar pentru armonie si pace nici un efort nu este prea  mare.Singura si unica nobleţe intr-o familie proaspăt  întemeiata,este virtutea de a fi om.

Familia ca împlinire a fiinţei este reprezentata cel  mai bine de George Călinescu in „Cartea  nuntii”.Opera este  primul roman al autorului in care acesta realizează o adevărata  monografie a familiei ca instituţie si totodată un poem al  iubirii matrimoniale in care autorul se dovedeşte a fi un  creator de tipuri umane.In roman sunt conturate doua lumi aflate  intr-o opoziţie de fond si de forma:o lume veche reprezentata de  „casa cu molii” si o lume moderna reprezentata de Ion Marinescu, zis si Jim,fetele pe care le intalneste si nu in ultimul rând  familia Policrat. Jim este in căutarea perechii ideale,dar si de  nevoia de a scăpa dintr-un univers sufocant care îl va ucide pe  unchiul sau Silivestru. Dora,Lola si Vera sunt tipuri diferite  reprezentând femeile întâlnite de Jim.Deşi in propria familie nu  se simte in largul lui,Jim căuta insa familia ideala in care sa  poată trai lipsit de griji.Încercarea de a fi cu Dora la început  esueaza deoarece fata era îndrăgostita de un locotenent cu care  urma de altfel sa se căsătoreasca.Următoarea alegere Lola da  insa greşi datorita caracterului libertin al fetei de a trata  lucrurile mai serioase.Deşi o are intotdeauna aproape pe Vera,  Jim nu isi da seama de acest lucru.In final o alege pe tânăra  din tren deoarece ea răspunde concepţiei sale despre iubire si  despre casatorie.Nunta este aici un motiv însemnând o întâlnire  providenţiala in care cei doi protagonişti cunosc dragostea  perfecta si bucuria dragostei precum in „Cântarea cantarilor”.  După moartea lui Silivestru care lasă lui Jim si soţiei sale  toate apartamentele care aparţineau familiei Marinescu,cele trei  surori-printre care si mama lui Jim-rup orice legătura cu  tinerii,începând sa-i bârfească deoarece stăteau toata ziua la  piscina.Prin casatoria dintre Jim si Vera si prin casa pe care  Silivestru le-a lăsat-o ca moştenire acesta si-a construit in  mod indirect o familie la care visa dar care nu a fost cu  putinţa sa fie înfăptuita datorita surorilor care nu îi  respectau deciziile.Modul in care s-au întâlnit cei doi tineri  este foarte interesant având totodată o urma de mister. Întâlnirea din tren când Jim remarca inocenta si puritatea fetei  simţindu-se apoi ruşinat de gestul pe care l-a făcut si anume  faptul ca a sărutat-o.Deşi acesta a fost un sentiment de moment, deoarece  tanarul  a  uitat  foarte  repede  întâmplarea  concentrându-se  apoi  asupra  noilor  sale  cuceriri. Jim  este  de  asemenea  extrem  de  depărtat  de  familia  lui, acesta  fiind  si  principalul  motiv  al  cautarii  unei  partenere  de  viata. Relaţia  tanarului  cu  familia  sa  este destul  de  rece. Ion  Marinescu  aşa  cum  se  numea  tanarul  nu  simte  o  dragoste  profunda  nici  chiar  cu  mama  lui  la  care  tipa  chiar  din  prima  clipa  a  revederii  când  afla  ca  aceasta  i-a  curatat  cartile  de  praf, dar  din  neatenţie i  le-a  aşezat  intr-o  alta  ordine. Atât  tanti  Magdalina, mama  lui  Jim, cat  si  celelalte  surori  ale  ei  Fira  si  Ghenca  îl  considerau  pe  acesta  un  sălbatic. Magdalina  se  simţea  jignita  când  vedea  ca  ea  nu  se  poate  intelege  cu  băiatul  ei  spre  deosebire  de  celelalte  mame  care  se  plimbau  mandre  pe  strada  la  braţ  cu  fii  lor. Toţi  din  casa  îl  credeau  incapabil  sa  lege  o  prietenie  cu  cineva, deoarece  seara  când  acesta  venea  de  la  Universitate  el  se  încheia  in  camera  lui  unde  scria  scrisori  de  dragoste  pentru  Lola  sau  râdea  de  farsele  pe  care  le-a  pus  la  cale  cu  prietenii  săi  , in  timp  ce  mama  lui  blestema  soarta  acestui  băiat  care  in  loc  sa  colinde  oraşul   „invata”  pana  la  miezul  nopţii. De  altfel  când  Jim  isi  văzu  cartile  aşezate  in  mod  diferit  de  cum  le  lăsase  el, se  enerva  si  le  darama  de  pe  raft, in  acel  moment  auzindu-se  de  afara  un  glas  ascuţit  spunând: „A  venit  nebunu’!”. Intr-una  din  zile  când  destinul  a  vrut  ca  cei  doi  tineri  din  tren  sa  se  reintalneasca  din  nou, Vera  veni  la  profesorul  Silivestru, unchiul  lui  Jim  pentru  a  putea  recupera  oracolul  fratelui  ei   Bobby.                        Când   o   văzu  Jim  se  temu  la  început  crezând  ca  fata  vine  sa  ii  ceara  socoteala, dar  aflând  adevăratul  motiv  se  hotari  sa  o  ajute  bucuros, după  care  o  conduse  cu   maşina  acasă. Întâlnirile  dintre  Jim  si  Vera  o  făceau  pe  fata  sa  simtă  adevăratele  sentimente  pentru  acel  tanar  care  insa  nu  o  lua  in  serios, fiind  ocupat  cu  noile  sale  cuceriri  pe  care  le  credea  de  altfel  femeile  potrivite  stilului  sau  de viata. Momentul  in  care  Jim  o  gaseste  pe  Vera  plângând  reprezintă  de  altfel  si  clipa  de  maxima  intensitate  in  desfasurarea  acţiunii, băiatul  dându-si  seama  atunci  de  adevăratele  sale  sentimente. Deşi  femeile  cu  care  trăia  in  casa  nu  credeau  ca  el  se  va  casatorii  niciodată, ele  fura  foarte  uimite  când  Jim  le  dădu  vestea  pe  care  o  luară  la  început  ca  o  gluma, devenind  apoi  revoltate  deoarece  acesta  nu  le  dăduse  vestea  din  timp. Femeile  doreau  intr-un  fel  sa  împiedice  casatoria  deoarece  acelaşi  lucru  si  cu  Lisandrina  si  cu  Silivestru, care  remarca  ca   de-a  lungul  anilor, in  familia  Marinescu  s-au  casatorit  doar  un  singur  bărbat  si  cel  mult  o  femeie  din  acea  generaţie  restul  ramanand  singuri  ca  si  acum  in  cazul  celor  doua  surori  ale  Magdalinei. Ştiind  ca  singurul  din  aceasta  generaţie  care  va  putea  trai  fericit  si  care  de  altfel  se  va  casatori  este  Jim, Silivetru  hotaraste  sa-si  pună  capăt  zilelor, el  găsind  si  liniştea  sufleteasca  de  care  avea  atâta  nevoie. Familia  lui  Jim  se  dovedeşte  de  la  început  a  fi  una  unita, bazata  pe  dragoste  profunda, respect  reciproc, încredere  si  sinceritate. Ceea  ce  face  ca  aceasta  familie  sa  fie  mai  stabila  si  mai  unita, este  copilul  care  apare  in  finalul  operei  in  pântecele  Verei, si  care  îl  umple  de   bucurie  pe  Jim, el  simţind  acum  cu  adevărat  ca  are  un  motiv  foarte  puternic  pentru  care  merita  sa  lupte  si  sa  trăiască  asigurându-i  lui  si  soţiei sale o  lume  uşoara  in  culori  strălucitoare  fara  griji  si  fara  tristeţe. Astfel  propria  lui  familie  se  apropie  foarte  mult  de  concepţiile  sale  fiind  intr-un  final  o  familie  ideala  cu  numeroase  prejudecati  privitoare  la  o   viata  moderna, corespunzătoare  unor  noi  situaţii, datorate  evoluţiei  societatii.

Familia  ca  spectacol  cotidian  este  evocata  in  opera  lui  Marin  Preda  „Morometii”,  in  care  este  prezentat  tipul  familiei  taranesti  care  se  destramă  treptat  neputandu-si  regăsi  armonia  si  unitatea. Pentru  cei  mai  mulţi  creatori  reperele  propriei  vieţi  familiare  se  proiectează  in  ficţiune  căci opera  de  arta  asimilează  experienţele  trăite  din  copilărie  pana  la  vârsta  maturitatii. Elementele  biografice  apar  in  structura  si  destinul  personajelor  in  universul  literaturii, al  filmului, etc. Ficţiunea  nu  copiază  realitatea  biografica  ci  o  reinventeaza  descoperindu-i  si  atribuindu-i  noi  semnificaţii. Capodopera  a  literaturii  noastre, romanul  „Morometii”, marchează  prin  procesul  de   elaborare, umanitatea  evocata, semnificaţiile   sugerate, ecoul  in  constiinta  publica, realizarea  artistica, unul  din  momentele  de  vârf  ale  prozei  romaneşti, cea  mai  solida  creaţie  obiectiva  a  literaturii  romane  inspirata  din   lumea  taraneasca, după  romanul  „Ion”  al  lui  Liviu  Rebreanu. Deşi  prin  problematica – lumea  satului  romanesc – Marin  Preda  se  apropie  de  Liviu  Rebreanu, prin  unghiul  de  vedere  din  care  este  surprinsa  lumea  rurala, intre  cei  doi  mari  prozatori  exista  deosebiri  de  esenţa. Fata de  taranul  devorat  de  pasiunea  posesiunii, Marin  Preda  aduce  in  proza  romaneasca  noua  realitate  umana. Personajul  central  al  cartii  lui  nu  mai  e  dominat  de  dorinţa  de  a  avea  pamant. Daca  la  Rebreanu, romanul  urmarea  felul  cum  o  gospodarie  decăzuta  se  reface  prin  ambiţia  impulsiva  si  tenace  a  lui  „Ion”, in  „Morometii”  romancierul  studiază  o  gospodărie  ce  va  intra  in  cele  din  urma  in  declin. Aici  nu  exista  nici  un  glas  al  pamantului, nici  unul  al  iubirii. Nici  Ilie  Moromete,  nici  Paraschiv, nici  Nila, nici  Achim, nici  Niculae  nu  actioneaza  sub  imperativul  vreunuia  dintre  aceste  chemări…   Alte  atracţii  imperioase  dinamizează  familia  Morometilor. Conul  de  lumina  se  opreşte  asupra  relaţiilor  din  sânul  hibridei    familii. Scriitorul  este  interesat  mai  ales  de  reacţia  sufleteasca  a  personajelor. Conflictul  dintre  o  structura  veche  a  familiei  si  noua  realitate  sufleteasca, evoluata, a  membrilor  ei, care  nu  mai  incape  in  vechile  tipare, da  substanţa  romanului. Vechea  structura familista  este  adusa  in  roman  in  starea  de  criza  prin  ignorarea  realitatilor  sufleteşti  individuale. Ilie  Moromete  s-a  casatorit  a  doua  oara. El  aduce  din  prima  casatorie  trei  fii: pe  Paraschiv, Nila  si  Achim, iar  soţia, la  rândul  ei  o  fiica, Tita.  După  casatorie  familia  are  inca  doi  copii: Niculae  si  Ilinca. Morometii  sunt  in  concluzie  o  bizara  reuniune  care  cuprinde  copii  din  trei  casatorii. Armonizarea  lor  se  dovedeşte  in  cele  din  urma  imposibila, cu  atât  mai  mult  cu  cat  fraţii  mai  mari  sunt  indreptati  cu  regularitate  împotriva  mamei  vitrege  de  cineva  din  afara  familiei: Guica, sora  lui  Moromete. Viata  satului  este  recreata cu  talent  al  amânuntului  revelator  si  cu  economie  de   mijloace, dar  nu  ea  este  scopul  ultim  al  romanului, ci   familia  Morometilor. Copiii  cei  mari, care  urăsc  pe  mama  vitrega, pun  la  cale  o  lovitura  împotriva  familiei. Achim  pleacă  la  Bucureşti  cu  oile  sub  pretextul  unui  castig  mai  bun,  dar  in  realitate  pentru  a  nu  se  mai  întoarce, ceilalţi  trebuind  sa  îl  urmeze  după  o  bucata  de  vreme, luând  cu  ei  si  caii. Ilie  Moromete  nu  ştie  de  planul  pus  la  cale  de  copii  săi, de  aceea  este  de  acord  cu  plecarea  lui  Achim  la  Bucureşti  cu  oile, un  timp  reuseste  sa  nu  vanda  pamant, sa  nu  taie  salcâmul  cerut  de  Tudor  Balosu, sa  amâne  pentru  momente  mai  favorabile  achitarea  datoriei  la  banca  si  a  foncierei. Inteligenta, ironia, umorul, stiinta  de  a   povesti  fac  din  personajul  principal  al  operei  un  taran  filozof. Deosebirea  dintre  Ilie  Moromete  si  Ion  al  lui  Rebreanu  da  nota  de  puternica  originalitatea  cartii  lui  Marin  Preda. De  altfel  personajul  traieste  concomitent  doua  lumi. Cea  reala  compusa  din  familie, din  prieteni, din  de-ai  lui  Aristide  sau  Balosu, din  perceptori  care  cer  cu  insistenta  fonciirea; cealaltă  lume, mult  mai  complexa, e  lumea  interioara  in  care  eroul  evoluează  nestingherit. Personajul  descoperă  acolo  unde  unii  nu  observa  nimic  si  ceilalţi  vad  banalul  farmecul. Drama  lui  Ilie  Moromete  anunţa  drama  colectivitatii  din  care  face  parte  si  pune  sub  semnul  întrebări  structurile  care  au  generat-o. Timpul  interior  se  converteşte  in istorie, drum  ireversibil. Ilie  Moromete  ilustrează  un  tip  de  personalitate  umana  in  lupta  cu  vitregiile  istoriei  in  confruntare  cu  una  din  cele  mai  grave  probleme  care  s-au  pus  câteodată  statului : dispariţia  civilizaţiei  rurale  tradiţionale. Pentru  Ilie  Moromete, evoluţia  evenimentelor  din  noul  context  social  nu  aduce  nimic  bun, deşi  dintr-un  anume  punct  de   vedere, o  serie  de  probleme  isi  găsesc  rezolvarea. Pentru  schimbările  din  viata  satului  pe  „schimbarea  veşnica  a  lumii” si  crede  ca  schimbările  „o  sa  fie  prin  liberul  consimtamant” . In  trei  dimensiuni  esenţiale  e  urmărita  evoluţia  personajului : conflictul  cu  baietii  fugiţi, cu  Catrina  si  relaţia  cu  Niculaie  si  noile  realitati. Încearcă  sa-i  readucă  acasă  pe  baieti, ceea  ce  va  atrage  ura  Catrinei. Calatoria  la  Bucureşti  se  soldează  cu  eşec, iar  tatăl, ca  un  veritabil  „pater  familias”  crede  ca  marea  pedeapsa  poate  fi  aceasta , sa  nu  mai  reverse  asupra  lor  spiritul  lui  ocrotitor : „Bine, Paraschive, bine, Nila  si  Achime. Bine! Mi-am  luat  mana  de  pe  voi. Mana  mea  asupra  voastră  nu  mai  exista.” . Cu  Catrina, lucrurile  vor  evolua  spre  neintelegeri  grave. Ilie Moromete  nu  a  trecut  casa  si  pamantul  care  i  se  cuvenea  pe  numele  ei, lăsând-o  sa  trăiască  îngrozita  de  gândul  ca  s-ar  putea  întoarce  baietii  si ar  da-o  afara  din  casa. Noii  prieteni  politici,   Matei  Dimir, Nae  Cismaru, Giurgudel  si  alţii  suplinesc  cu  greu  sentimentul  ca „nu  mai  avea  in  spate  o  familie  in  care  cuvintele  si  gesturile  lui  sa  fie  încărcate  cu  intelesuri”. Niculae  sesizează  exact  criza  tatălui :”Credea  ca  el  e  in  centrul  universului  si  cum   le  aranjaza  el  aşa  de  bine, toata  lumea  trebuie sa-l  asculte.”. Eroului  nu-i  mai  merge  „comedia  uimirii  totale”, cu  datoriile, „nu mai  era  de  gluma”. In  confruntarea  cu  Niculae, „ apostolul” unei  noi  vremi. Moromete  apăra  o  iluzie, dar  se  subliniază  consecventa  morala, demnitatea  lui: „ Pana  in  clipa  din  urma  omul  e  dator  sa  tina  la  rostul  lui  chit  ca  rostul  asta   cine  ştie  ce  s-o  alege  de  el!” .   Monologul  interior  dintr-o  pagina  de  mare  fineţe  a  analizei  psihologice, din  capitolul  al III-lea,   sugerează  drama  sufleteasca  a  personajului, prăpastia  dintre  el  si  o  lume  care  ii  conditioneaza  neîncetat  felul  de  a  fi, încearcă  sa-i  impună  un  alt  cod  esenţial  decât  cel  pe  care  si  l-a  construit  singur. După  acest  moment  ni  se  relatează  despre  Moromete  prin  intermediul  Ilincai, pentru  ca  in  final  un  narator  impersonal  sa  dea  o  aura  de  legenda  si  mit  lumii  in  care  este  evocat  personajul.  Pe  patul  de  moarte ,  Moromete   gaseste   puterea   sa   afirme   cu   mândrie : „Domnule, eu  totdeauna  am  dus  o  viata  independenta!”

In  societatea  socialista, familia  este  o  unitate  întemeiata  pe  o  înalta  constiinta, pe sentimente  trainice  si  pe  egalitatea  si  respectul  reciproc  al  soţilor.  Fiecare  familie  este  un  mic  colectiv  integrat  in  marele  colectiv  al  oamenilor  muncii  din  tara  noastră. Nu  poate  fi  conceputa  viata  si  activitatea  unei  familii  in  afara  vieţii  si  activitatii  întregii  noastre  societati. Intre  familie  si  societatea  noastră  exista  o   deplina  unitate  de  interese  si  de  teluri  marete. In  lumina  acestor  caracteristici  ale  familiei  socialiste, răspunderea  parintilor  pentru  creşterea  si  educarea  copiilor  lor  se  proiectează  mai  pregnant.

„In  aceasta  lume  plina  de  greutati,  famila  este  cea  care  prin  intelegere, încredere, respect  si  iubire  reciproca  reuseste  sa  le  depasasca,  ea  fiind  totodată  unul  dintre  lucrurile  de  pe  aceasta  lume  pentru  care  viata  capata  un  sens; un  lucru  pentru  care  merita  sa  mori  si  sa  traiesti  in  acelaşi  timp; un  lucru  minunat  ce  nu  poate  fi  definit  prin  cuvinte; ceva  plin  de  mister, ceva  ce  întruchipează  binele, si  de  asemenea  modul  si  locul  in  care  copiii   isi   regăsesc   atât   stăpânirea   de  sine  cat  si  încrederea  si  respectul  in  propria  persoana.”